Finaliştii celei de a doua ediţii a Galei Industriei de Carte din România BUN DE TIPAR

Juriul Galei Industriei de Carte din România, format din: Simona Kessler – agent literar / Simona Kessler Copyright International Agency, Ion Bogdan Lefter – poet, critic şi istoric literar, eseist, Laura Grünberg – scriitoare, sociologă, autoare de cărţi pentru copii, Radu Dimitriu – directorul editurii CH Beck, Cristian Teodorescu – scriitor, jurnalist, Nicu Ilfoveanu – artist vizual, Cristina Bazavan – jurnalist şi unul dintre cei mai importanţi bloggeri autohtoni, Sabina Ştirb – Head of CSR & Public Sector Division at GMP Public Relations, coordonatoarea campaniei de promovare a proiectului „Căutătorii de poveşti” şi Daniel Nazare – directorul Bibliotecii Judeţene Braşov, a selectat finaliştii celei de a doua ediţii.

Anunţarea cîştigătorilor va avea loc joi, 25 aprilie, începind cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii). Accesul la Gala se face pe baza de invitatie.

Cea de a doua ediţie a Galei BUN DE TIPAR este realizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Bibliotecii Naţionale a României.
Sponsori: Dacia şi Petrom. Susţinători: Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti.

1. Categoria „Cea mai frumoasă carte”
a) Concepţie grafică
Vittorio Gregotti de Marica Solomon, coord. (Arhitext Design / concepţie grafică: Faber Studio)
Laudă tolănitului de Bernd Brunner (Baroque Books and Arts / concepţie grafică: Dana Moroiu, Corneliu Alexandrescu)
A homályban maradás ösztöne (Instinctul de a rămîne în umbră) de Hajdú Farkas-Zoltán (Bookart / concepţie grafică: Áron Hajdú, ilustraţii: Zsolt Vidák)
Temporary yours. 1995-2012 – Dan Perjovshi (Ideea Design + Print / concepţie grafică: Timotei Nădăşan)
Despre ochiul de veghe (Meteorologia unui bazar ideatic) de Vladimir Bulat (Square Media / concepţie grafică: Alexandru Branişte)

b) Carte ilustrată
Cuba continuă de Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu (Art)
Piatră. Case tradiţionale din Nordul Olteniei de Luiza Zamora, Şerban Bonciocat (Asociaţia 37)
Temporary yours. 1995-2012 – Dan Perjovshi (Ideea Design + Print)
Geamii. Minarete pe cerul Dobrogei (Igloo Media)
uibesc de Iv cel Naiv (Vellant)

2. Categoria „Cea mai bună carte a anului”
a) Beletristică
Vieţile paralele de Florina Ilis (Cartea Românească)
Cronicile genocidului de Radu Aldulescu (Cartea Românească)
Cabaretul cuvintelor de Matei Vişniec (Cartea Românească)
La pierderea speranţei de Nicolae Prelipceanu (Casa de Pariuri Literare)
Documentarea unei neînţelegeri de Gheorghe Iova (Charmides)
Viitorul începe luni de Ioana Pârvulescu (Humanitas)
Viaţa în trei litere de Constantin Abăluţă (Paralela 45)
Omar cel orb de Daniela Zeca (Polirom)
Toate bufniţele de Filip Florian (Polirom)

b) Non-ficţiune
De ce este România altfel? de Lucian Boia (Humanitas)
Misterul telegramei de la Stockholm de Neagu Djuvara (Humanitas)
Parabolele lui Iisus de Andrei Pleşu (Humanitas)
Pluviografii de Dan Gulea (Editura Paralela 45)
Internaţionala mea de Ion Ianoşi (Polirom)
Fata tatei şi mama fetei de Sanda Budiş (Polirom)
Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia de N. Steinhardt (Polirom)
Radu Afrim. Ţesuturile fragilităţii de Cristina Rusiecki (Tracus Arte)
Cronica sentimentală de Adriana Cârcu (Brumar)

c) Carte de specialitate
Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane de Liviu-Iulian Dediu (Editura ANBPR)
Noul Cod Civil – Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, coordonatori şi autori (C.H. Beck)
Politica monetară: Ipostaze neconvenţionale de Lucian Croitoru (Curtea Veche)
20 de întrebări despre Immanuel Kant de Mircea Flonta (Humanitas)
De la Casa Scînteii la Casa Poporului de Alexandru Panaitescu (Simetria)
Notă: La această subcategorie, Radu Dimitriu nu a participat la jurizare.

d) Carte pentru copii şi tineret
Ce poţi face cu două cuvinte. Juniorii (Art)
Pisica verde de Elise Wilk (LiterNet)
Stejarul pitic, cel mai bun tătic de Victoria Pătrascu / ilustraţii: Livia Coloji (Cartea Copiilor)
Tina vrea să fie cea mai frumoasă fetiţă de Irina Bogdan (Editura Paralela 45)
Pricoliciul şi alte povestiri de Francisca Stoenescu (Tracus Arte)

3. Categoria „Cea mai bună traducere”
Joseph Anton. Memorii de Salman Rushdie (Polirom / Traducere de Dana Crăciun)
Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafón (Polirom / Traducere de Ileana Scipione)
Satantango de László Krasznahorkai (Curtea Veche Publishing / Traducere de Anamaria Pop)
Lumea ca voinţă şi reprezentare (2 vol.) de Arthur Schopenhauer (Humanitas / Traducere de Radu Gabriel Pârvu)
Divina Comedie. Infernul de Dante Alighieri (Humanitas / Traducere de Marian Papahagi)
Portret al artistului la tinereţe de James Joyce (Humanitas Fiction / Traducere de Antoaneta Ralian)
Ţinuturile joase de Herta Müller (Humanitas Fiction / Traducere de Alexandru Al. Şahighian)
Sentimentul unui sfîrşit de Julian Barnes (Nemira / Traducere de Radu Paraschivescu)
Cartea sărăciei şi a morţii de Reiner Maria Rilke (Brumar / Traducere de Şerban Foarţă)

4. Categoria „Cea mai bună colecţie”
• Vintage – Humanitas
• Yorick – Nemira
• Seria aniversară – Paralela 45
• Polemos – Tact
• Psihologie pentru toţi – Trei

5. Categoria „Cea mai bună carte netipărită”
a) E-Book
Inverosimilele aventuri adevărate ale locatarului din Loch Ness şi rolul său în scufundarea în urmă cu fix un secol a vasului Titanic de Şerban Foarţă (LiterNet)
David Lodge. A Reader. Parallel Texts de Lidia Vianu – editor, Brînduşa Răileanu (selecţie) (Contemporary Literature Press)
Suflare în vînt de Bob Dylan (Humanitas Fiction)
Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o de Paula Erizanu (Cartier)
Cele şapte medalii ale succesului de George Pânişoară, Ion-Ovidiu Pânişoară (Polirom)

b) Audiobook
Leac de criză. I. L. Caragiale în lectura: Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Dan Rădulescu, Irina Petrescu, Marius Manole, Mihai Constantin, Ion Caramitru (Humanitas Multimedia)
• I.L. Caragiale, Mofturi 1877-1902. Pagini de proză jurnalistică rostite de Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Magda Duţu (Editura Casa Radio)
Noapte bună, copii! – Mari scriitori povestind celor mici (Vol. I şi II) (Editura Casa Radio)
Momente şi schiţe (I) – Arendaşul român, CFR, Tren de plăcere, Petiţiune, Lanţul slăbiciunilor, Amici, Five o’clock şi Momente şi schiţe (II) – Triumful talentului, Cadou, Justiţie, Justiţia română, Căldură mare, Diplomaţie (Editura Casa Radio)
Tartarin din Tarascon – roman grafic de Lavinia Trifan Pop, după o adaptare radiofonică de Octavian Sava şi Alexandru Otti (Editura Casa Radio)

6. Categoria „Cea mai bună bibliotecă”
• Biblioteca Orăşenească Avrig
• Biblioteca Judeţeană Timiş
• Biblioteca Judeţeană Cluj
• BCU Bucureşti
• BCU Timişoara


7. Categoria „Cea mai bună tipografie”

• G Canale C S.A.
• Regia Autonomă Monitorul Oficial
• Graficprint Industries
• MasterPrint

8. Categoria „Cea mai bună librărie”
• Librăria Bastilia (Bucureşti)
• Librarium Cartea de Nisip (Timişoara)
• Prăvălia cu Cărţi (Constanţa)
• Librăriile Cărtureşti (Bucureşti şi restul filialelor)
• Librăria Engleză “Anthony Frost” (Bucureşti)

9. Bestseller românesc – cel mai vîndut titlu al anului
Va fi anunţat la Gală, în urma contabilizării cifrelor primite de la distribuitori.

10. Best New Entry
a) Edituri
• Baroque Books and Arts (Bucureşti)
• Bizzkit Publishing (Bucureşti)
• Editura Paladin (Bucureşti)

b) Librării
• Bookstory – librărie independentă (Cluj-Napoca)
• Humanitas Cişmigiu (Bucureşti)
• Kyralina (Bucureşti)
• Librarium Palas (Iaşi)

PREMII SPECIALE
1. Cea mai bună campanie de Marketing / PR / CSR
• Te aşteptăm în librărie! (Herald)
• Concursul Humanitas în licee (Humanitas Multimedia)
• Carte cu Arte (Square Media)
• vALLuntar (Grupul Editorial All)
• Cărtureşti Pop Up (Cărtureşti)

2. Cea mai eficientă platformă online dedicate promovării cărţilor
• Bookaholic
• Bookblog
• BookMag
• Booktopia
• Bookiseala
• Graphicfront.ro


Gala Industriei de Carte din România” este un eveniment organizat de Headsome Communication şi Federaţia Editorilor din România (FER), cu sprijinul Ministerului Culturii şi în parteneriat cu GMP PR, Biblioteca Naţională a României, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Asociaţia Română de Relaţii Publice, Asociaţia Librarilor din România. Sponsori: Dacia şi Petrom. Susţinători: Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti.
Parteneri media: TVR, Europa FM, Modernism.ro, Hotnews.ro, Radio România Cultural, Cocor Media Channel, Observator cultural, Dilema Veche, infocarte.ro, 24-FUN.

Lasă un răspuns