Astăzi, 14 mai, vor fi decernate premiile de excelență ale industriei de carte din România, ediția 2015

trofeul gala btÎn seara acesta, începînd cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naționale a României, va avea loc decernarea premiilor de excelență ale industriei de carte din România, în cadrul celei de a IV-a ediții a Galei „Bun de Tipar”.

Competiția, la care anul acesta s-au înscris peste 750 de proiecte – o creștere semnificativă față de ediția anterioară –, a fost jurizată de o echipă formată din 10 specialiști, avîndu-l drept președinte pe Mircea Vasilescu, eseist, critic, istoric literar, jurnalist, profesor dr. al Facultății de Litere din cadrul Universității din București.
Lista finaliștilor poate fi consultată pe www.galabundetipar.ro.

Spectacolul de decernare a premiilor celei de a IV-a ediții a Galei Industriei de Carte din România va fi prezentat de Irina Păcurariu, una dintre cele mai credibile și mai carismatice jurnaliste de televiziune din România. Pe lista celor au acceptat să înmîneze premii în cadrul Galei Industriei de Carte din Romania, ediția 2015, se numără nume precum: Ioan Vulpescu – Ministrul Culturii, esesistul și traducătorul Sorin Antohi, František Zachoval – directorul Centrului Ceh din București, Nicușor Dan – activist civic, fost candidat la Primăria capitalei, apreciatul om de televiziune Andi Moisescu sau actrița Alexandrina Halic.
Trofeele au fost realizate de artiștii plastici Eugen Ilina și Laurențiu Midvichi.
Televiziunea națională, care este co-producătorul proiectului, va înregistra întreg spectacolul, urmînd să dedice o emisiune Galei în zilele imediat următoare (detalii, pe pagina oficială a Galei).

Accesul la Gală se face pe bază de invitație.

Bun de Tipar – Gala Industriei de Carte din România este un proiect inițiat în mai 2012, de agenția Headsome Communication și Asociația Editorilor din România.
Gala Industriei de Carte din Romania „Bun de Tipar” este un eveniment organizat de Headsome Communication si Asociatia Editorilor din Romania (AER).
Sponsor: Banca Transilvania.
Co-Producator: TVR 1.
Un eveniment sustinut de: Dacia, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Roman, Biblioteca Nationala a Romaniei, Musat & Asociatii, CLB.
Cu sprijinul: Printescu, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti.
Parteneri media: Radio Romania Cultural, RFI, Observator cultural, Bookaholic, Dilema Veche, Societate si cultura, BookMag, Agentia de Carte, Semne Bune, Suplimentul de cultura, Bookhub

Lasă un răspuns